Ciacova (în maghiară Csák, Csákova, germană Tschakowa, sârbă: Čakovo/Чаковo) este un oraş din judeţul Timiş, Banat, România,cu o populaţie de 7.285 persoane. De Ciacova aparţin şi localităţile Cebza, Macedonia, Obad şi Petroman. În decursul istoriei Ciacova a fost reşedinţă de district, de plasă, de raion şi oraş de câmpie. Conform Legii nr.83/2004, începând cu luna aprilie 2004, Ciacova a primit statul de oraş. Ciacova se află situată la  32 km sud / sud-vest de Timişoara, capitala Banatului, având coordonatele geografice 45°30′40″N 21°7′42″E / 45.51111, 21.1283345°30′40″N 21°7′42″E. . Se află la 83 m deasupra nivelului mării.

Oraşul este aşezat pe malul stâng al vechiului curs al Timişului, azi numit „Timişul Mort“.

Ca la nenumărate localităţi bănăţene care au fost înfiinţate înaintea secolului al XVIII-lea, există greutăţi atât  în atestarea lor documentară primară, cât si în ce priveşte numele acestora. După cît se ştie până azi, numele localităţii nu a fost schimbat niciodată în decursul timpului. Există doar două faze ale dezvoltării / transformării acestui nume: faza în care numele era compus dintr-o singură silabă pînă în sec. XV, şi anume CHAK – CSÁK – Tschak, şi pe urmă, începând din secolul XV, numele cu terminaţia slavă „OVA“, deci CHAK-OVA – CSAK-OVA – TSCHAKOWA, cu peste o duzină de stiluri şi forme de scriere în mai multe limbi. Care a fost de fapt primul nume al localităţii şi cum s-a scris în acea vreme, probabil că nu se va putea afla niciodată.

Cunoscută este doar prima atestare scrisă, din anul 1220, cînd comitele Bebich a numit în testamentul său cetatea CHAK. Localitatea ca atare trebuie să fie cu mult mai veche şi anume în perioada timpurie a Evului Mediu. Cetatea de apă  cu turnul-donjon din cărămidă(„cula“) sunt de dată mai recentă, fiind construită în apropierea unui pod peste Timiş, având rolul de a-l apăra.

În perioada regelui maghiar Bela IV, CSAK este amintită în 1243, când a ordonat construirea şi întărirea cetăţilor de pe malul Timişului.

În vocabularul român cât şi în cel maghiar, există numele de CEACĂU (pe româneşte), CSAKO (pe ungureşte) şi CSAK  (în maghiara veche):

Ceacău: acoperamânt oval pentru cap, tare, din piele sau pâslă, pentru armată – sau poliţie; a fost folosit până la sfîrşitul celui de-Al Doilea Război Mondial de trupele de vânători şi ţintaşi, pe urmă numai de trupele de poliţie. E posibil deci ca Ciacova să-şi aibe numele de la acest cuvânt şi să însemne o localitate în jurul unui post de apărare – cetate ca în cazul Ciacovei. Aşa cum acest „ceacău“ este folosit la apărarea capului celui ce-l poartă, aşa să fie şi cetatea spre apărarea localităţii şi a podului.

Csak (vârf): numele vechi maghiar CSAK, care este tradus cu „vârf“. Deci, acceptând această traducere, se explică cetatea Ciacovei ca un „vârf de apărare“ împotriva oricărei intervenţii duşmane venită din est sau sud-est. Este a doua explicaţie (al doilea înţeles) ce se poate da numelui Ciacova.

Unii istorici locali susţin că numele se trage dintr-un cuvînt dacic, cu terminaţia „AVA“ deci „Ciacava“. Nu se pot găsi însă niciunde documente sau alte mărturii care să întărească această teză. În 1808 Johann von Lipszky susţine că numele „Ciacova“ vine din limba română, dar nu aduce dovezi în sprijinul acestei afirmaţii.

În anii 1332-1335, în timpul Papei Joan XXII (Jaques Dueze 1245-1334), un registru al „zeciuielii“ (impozite din venit datorate bisericii) datorate de toţi preoţii catolici din Banat pe vremea respectivă regatul Ungariei, arată urmatoarele:

-1333 De Medio Temisi – item (Michael) de CHAAK solvit XVII banales;

                                        – item Michael de CHAG (?) solvit II grossos;

-1334 item sacerdotes inter duos fluvios Tymisi

                                        – item Michael de CHAK solvit IX banales;

-1335 Isti sunt Sacerdotes de Archidiaconatu Tymisien in medio duorum Fluviorul Temes

                                        – Michael de CHAK solvit II grossos.

În acest registru papal al zeciuielii sunt amintite 288 de parohii catolice ale diocezei de Cenad şi printre ele şi CHAAC, resp. CHAK, şi asta de trei ori, cu numele preotului Michael.

Importanţa acordată cetăţii Ciacovei  rezultă şi din faptul că ea se găseşte şi pe o hartă din Vatican.

Nu se poate afla cărei naţiuni sau cărei religii aparţineau locuitorii acelei vremuri. Probabil că în acea perioadă – sec. XI – XVI– proprietarii pământului erau maghiari, iar iobagii erau români şi, mai târziu, şi sârbi.

Se poate – dar nu este sigur – să fi fost şi câţiva locuitori de origine maghiară, sau să fi fost în imediata apropiere localităţi unde locuiau unguri, care însă au dispărut fără urmă în sec. XVI. Asta se concluzionează din existenţa în registrul „zeciuielii“ a localităţii Ciacova. Şi se ştie că această zeciuială, pe vremea aceea, nu era încasată decît de biserica catolică, nu de cea ortodoxă română sau sârbă. Prin urmare, în Ciacova trebuie să fi existat o parohie catolică. Şi cum nemţi încă nu trăiau în Banat, trebuie – logic – să fi fost unguri. Nu este exclus ca populaţia română – şi mai târziu şi cea sârbă – să-şi fi trăit viaţa religioasă într-o formă necunoscută.

Cum pe vremea aceea zeciuiala se dădea sub forma unei anumite cantităţi (banales) pe cap, de locuitor, este de presupus că în Ciacova trăiau 17 familii catolice şi tot atâtea familii independente. Plăţile a 2-a şi a 3-a erau, probabil plăţi întârziate sau suplimentări de plată. După alte calcule se poate să fi trăit în Ciacova chiar 46 familii catolice.

În ultimul sfert al veacului al  XIV-lea, Ciacova aparţinea deja familiei Csáki. Familie care, de fapt, s-a numit Peleske sau Piliske şi şi-a schimbat numele după proprietatea familiei lor. Între 1370-1417 se stabilesc în imediata apropiere a Ciacovei, deci a localităţii până atunci existente, o grupare de sârbi destul de mare. Se înfiinţeaza localitatea TOT-CSAK (nume unguresc) sau CSACOVA (nume sârbesc). TOT înseamnă în limba maghiară SLOVAC, însă TOTORSAG înseamnă SLAVONIA. Pentru că aici nu s-au stabilit slovaci, ci sârbi din regiunea dintre Drava şi Sava, localitatea a fost simplu numită de unguri: Tot-Csak. Sârbii au numit-o Ciacova, deci au dat numelui terminaţia tipica slava -OVA. De atunci acest nume are mai multe silabe, aşa cum le are şi azi. Stilul în care a fost scris depindea de populaţia care-l folosea. De aceea apar în documente nume diferite până în ziua de azi.

Se mai pot găsi şi alte denumiri ale acestei localităţi în decursul istoriei şi, ca exemplificare, notăm unele dintre ele mai jos:

Chaak, Csokoa, Czokoan, Czukoan, Czokona, Czacova, Czackova, Czakowa, Zakovia, Zakovar(inum), Şacovan (turceşte), Siacova (dialect bănăţean local), Opidum Csakova, Csakovar, Csákvár.

 

-În secolul XIV se construieşte prima „biserică catolică“, dovada existenţei populaţiei  catolice în Ciacova. Era probabil o modestă capelă, despre care nu avem alte informaţii, dar prima atestare oficială într-un act a unei case de rugăciuni în Ciacova, datează din a doua jumătate a secolului al XI-lea.

-1392 – 1395 are loc o întărire, refacere în piatră  a cetăţii, când, probabil se construieşte turnul-donjon de apărare  „CULA“ , simbol al localităţii până în zilele noastre. În opinia lui  Samu Borovszky cetatea „CHAAK“ (CSAK, magh.: Tschak) a fost construită între 1390 şi 1394 din ordinul lui Nicolae de Chaak, având suprafaţă de aprox. 11.500 mp., apărată din toate părţile de apa Timişului, neputându-se intra în ea decât peste un pod care noaptea şi în caz de primejdie se ridica. Aceasta s-ar putea suprapune aproximativ peste suprafaţa cuprinsă între Parcul Elisabeta – din faţa vechii primării, casele din partea de nord ale Pieţei pînă la „Monumentul slodaţilor căzuţi“, pe urmă parcul din faţa spitalului, graniţa de sud a terenului pe care se află moara şi gara, şi, în sfîrşit, matca Timişului. Aceasta  putea cuprinde între zidurile ei cam 100 de călăreţi cu cai cu tot şi cam 200 de pedestraşi. În lipsa unor planuri sau descrieri de epocă şi până la finalizarea săpăturilor arheologice[1], prea multe nu se pot spune despre forma, întinderea, structura fortificaţiei de la Ciacova. Se poate doar presupune, dată fiind aşezarea într-o zonă de câmpie, mlăştinoasă la vremea respectivă, existenţa la Ciacova a unei „cetăţi de şes” (Wasserburg)[2], compusă din donjon, zidul de curtină, având o planimetrie regulată, cu turnuri de colţ cilindrice sau pătrate, ori poate doar palisadă de lemn şi pământ, şanţ de apărare umplut cu apă. Asemenea tip de cetăţi a existat în banat la Timişoara[3], Cenad[4] sau Lipova[5]. Mai mult ca sigur, constructorii cetăţii s-au folosit din plin de braţul mort al Timişului, aflat în imediata apropiere, în partea vestică, vorbindu-se şi despre existenţa unor şanţuri şi a unui sistem de diguri pentru a-i înlesni apărarea[6]. De asemenea, săpăturile arheologice au surprins existenţa şanţului de apărare . Despre donjonul cetăţii, păstrat până astăzi în forma originală de construcţie, am avut prilejul să vorbim cu alte ocazii.

 

Situat, pe malul unui braţ mort al râului Timiş, lângă calea ferată şi în imediata apropiere a „Pieţei Cetăţii” din orăşelul de astăzi, monumentul se distinge din depărtare prin înălţimea şi masivitatea sa deosebită.

Construcţia are la bază un plan dreptunghiular (10,5 x 9,8 m) şi se compune dintr-un parter „orb” acoperit cu grinzi de stejar ale căror urme se mai văd încă, un prim etaj, acoperit cu o boltă cilindrică transversală din cărămidă, la care se adaugă alte trei etaje şi platforma de apărare, compusă din muluri şi creneluri, având o înălţime totală de 23,7 m. Turnul ciacovean este al doilea monument de acest gen din ţară, ca înălţime, după cel de la Cheresig (jud. Bihor), înalt de 27 m. Etajele erau iniţial despărţite prin bârne de stejar, înlocuite în 2002 prin turnarea unor plăci din beton. Este semnificativ de adăugat că donjonul din Ciacova este, poate, singurul din România care a păstrat urmele originale ale crenelurilor de pe platforma de apărare până în epoca modernă, acestea fiind astăzi de mai multe ori refăcute. La primul etaj, pe latura de sud-est, se deschide o nişă (2,60 x 1,10 m), cu intrarea terminală în arc semicircular, din care porneşte o scară realizată în grosimea peretelui, care urcă şerpuind până la platforma de apărare. Pornind de la parter, tot în peretele sud-estic, se află canalul folosit pentru încălzirea pereţilor, obturat astăzi, din păcate, la nivelul primului etaj, în urma ultimei restaurări, credem, din motive de întărire a structurii de rezistenţă. Faţadele de nord-vest, sud-vest şi sud-est, cu excepţia celei de nord-est, au spre colţuri, în locul unde pericolul degradării era mai mare, câte un contrafort. Contraforturile sunt joase, cu trei retrageri succesive, mergând până la 8 m de la nivelul solului, de unde se continuă până sus, la platforma de apărare, într-un fel de rezalit structiv de 20-25 cm.

Deschiderile sunt puţine sau amplasate majoritatea la etajele superioare, toate ferestrele vând aspect de metereze, înguste şi alungite, unele dreptunghiulare, altele şi cele mai multe, terminate în arc semicircular. Se mai păstrează la nivelul celui de-al doilea etaj ancadramentul original, din calcar, al unei uşi.

Intrarea în turn se face actualmente pe la parter, printr-o uşă dreptunghiulară joasă, realizată pe la începutul secolului XX, dar în vremea funcţionării sale, accesul s-a realizat prin intrarea aflată la primul etaj, de formă dreptunghiulară (2,20 x 1,50 m).

Materialul folosit la construcţie este cărămida arsă, prinsă cu mortar de foarte bună calitate, pereţii, care ating la parter grosimea impresionantă de 2,7 m, având ca miez şi piatră de carieră.

Din punct de vedere arhitectonic, donjonul de la Ciacova ne apare ca un monument echilibrat, aflat la confluenţa dintre stilul romanic şi gotic. Ca elemente de arhitectură romanică se disting arcurile semicirculare ale ferestrelor, bolta cilindrică a parterului, aspectul general de donjon feudal, pe când contraforturile cu retrageri sunt un element specific stilului gotic.

 

 

-14 februarie 1395 – regele Ungariei Sigismund de Luxemburg  primeşte cetatea Ciacovei de la fraţii Csak (Nicolae şi Gheorghe) în schimbul unor teritorii din Transilvania. Nicolae Csak va deveni mai târziu voievod al Transilvaniei.

-29 septembrie 1395 – cetatea Ciacovei este împresurată şi asediată, fără succes,  de trupe turceşti.

În anul următor, 1396, are loc un nou atac turcesc turcii fiind înfrânţi  sub zidurile acestei cetăţi. Împrejurimile bogate i-au tot aţâţat pe turci să vină şi să prade, dorind să  cucerească cetatea. Credeau că, fiind pe teren neted, de câmpie, va fi uşor  de cucerit. De aceea au mai încercat o dată în anul 1417. Comitele de Timiş, Pippo Spano de Ozora le-a venit în ajutor vitejilor apărători ai Ciacovei şi, uniţi, i-au gonit pe turci până peste Dunăre.

 

-1404 – 1463 – localităţile Csak, Tolvajd şi Vejtek (Ciacova, Tolvădia şi Voiteni – n.t.) şi încă 29 de localităţi aparţineau familiei Hagymas de Beregso (Beregsau – n.t.).

-1441 – foarte mulţi sustinători şi adepţi ai despotului Brancovici au fugit în Banat. Mulţi fugari s-au stabilit în Ciacova. De atunci, probabil,  CSAK îşi are numele actual CIACOVA.

În anul 1463 s-a făcut în jurul localităţii, deci şi a cetăţii, un val destul de înalt ca să oprească apele Timişului în caz de viitură (inundaţie), dar să îngreuieze şi înaintarea unor vrăjmaşi spre cetate.

 

-18 septembrie 1551 – Ciacova este cucerită de turci. Apărătorii cetăţii erau pregătiţi să reziste unui asediu îndelungat, dar, potrivit unei ipoteze,  sârbii, care de multă vreme erau învrăjbiţi cu „castelanii“ unguri, le-au trădat turcilor secretele cetăţii. Este adevărat că în acest fel au împiedicat distrugerea cetăţii şi a localităţii.

Turcii au construit în localitate un adevărat cartier turcesc, suprapus aproximativ astăzi de Piaţa Cetăţii, pe teritoriul părăsit la retragere de unguri, la sud de cetate.

 

 

 

În lipsa unor săpături areheologice, nu se poate şti unde  era construită moschea, şi nici unde se afla cimitirul turcesc. Se ştie doar din documentele unor specialişti în istoria turcească că de obicei moscheile se construiau în plin centrul localităţilor turceşti, iar cimitirele în afara localităţilor, pe locurile cele mai frumoase, dar cu privire spre moschee.

Cetatea Ciacovei avea pentru turci o importantă strategică minoră, fiind situată  la „25 zile călare“ de Istanbul, capitala Imperiului Otoman. Din acest motiv cetatea a fost lăsată pradă paraginii. 1698 – 1699 – Hamin Paşá aduce colonişti din Transilvania în Banat, deci şi în Ciacova.

În urma păcii de la Karloviţ din 26 ianuarie 1699, sub comanda contelui Wolf de Oettingen cetatea Ciacovei a fost distrusă, rămânând în picioare doar cula, adică „donjonul“ cetăţii.

Începând cu anul 1717 au fost aduşi primii colonişti germani în Ciacova. De atunci au existat neîntrerupt locuitori de limbă germană în Ciacova.

În anul 1720 se înfiinţează prima şcoală germană în Ciacova, fiind a 4-a din  Banat. Primul învăţător din Ciacova: Johann Brannenburg. Katharina Müller a fost prima „Ludimagistra“.

 

 


În 1726 Ciacova a fost numit „târg de garnizoană“. Ponz,  conte de Engelshofen, comandantul general al armatei în Banat între anii 1740 – 1757,  a ordonat mărirea cetăţii Ciacova în jurul turnului donjon (Cula). Cazarma a fost şi ea mărita. Prin 1743 s-a mai construit încă o cazarmă la Ciacova şi anume pentru regimentul de dragoni „Baden-Würtenberg“: Cazarma călărimii“, pe o suprafaţă de teren aflată în  sud-vest cât şi în afara localităţii. Vechea cazarmă din preajma „Culei“ a fost de-acum doar reşedinţa ofiţerilor şi a familiilor acestora. Astfel a ajuns Ciacova o localitate de importanţă militară foarte mare, aproape un orăşel militar.

 

La 15 septembrie 1732 – se pune piatra de temelie a noii Biserici Catolice,  construită din piatră. Distrusă la scurt timp de un atac turcesc, în anul 1738, pe când se afla încă în construcţie, în anul 1741 se construieşte o altă biserică romano-catolică, iar la sfârşitul secolului al XVIII-lea i se adaugă şi un turn. Locaţia acesteia a fost în curtea liceului de astăzi, actuala biserică catolică din Ciacova, în stil neogotic, fiind construită între 1880-1881. În anul  1777 – pe suprafaţa vechiului cimitir catolic se construieşte casa parohială catolică, şi azi în picioare. Parohia Romano-Catolică din Ciacova primeşte „jus asili“, dreptul de a acorda azil.

 

 

 

Despre problemele Ciacovei din prima perioadă a domniei Împărătesei Maria-Teresia au rămas multe documente sub forma unor raporturi ale administraţiei de la Timişoara. Iată câteva din ele.

–          1742, 19 februarie: Administraţia  Ciacovei raportează administraţiei Banatului că în districtul Ciacova nu s-au stabilit nici evrei germani, dar nici evrei spanioli.

–          1742, 12 fartie: administraţia Ciacovei raportează administraţiei Banatului că în Ciacova, unde avea dreptul să-şi exercite meseria doar brutarul Mathias Stoll, pot doi brutari să-şi cîştige hrana zilnică.

–          1742, 28 august: administraţia Ciacovei întreabă administraţia Banatului dacă pentru felcerul Kapanu va trebui Ciacova să plătească chiria, sau să i se construiască o casă.

–          1743, 18 aprilie: districtul Ciacova raportează administraţiei Banatului că se declară de acord să „dea“ 80 de recruţi.

–          1743, 26 august: administraţia Banatului ordonă administraţiei Ciacovei să supună unui interogatoriu pe numiţii negustori (din acte) „Andreas Zeran / Andrei Ţăran, Nicola SZIPESCHAN / Nicolae Sipeţan si Jovicza / Ioviţa“ în legătură cu suspectul „Petro Czerano“  (Petru Ţăran) şi să trimită rezultatul la Timişoara.

–          1744, 10 iulie: administraţia Banatului ordonă adnministraţiei Ciacovei să dea familiilor germane sosite în localitate 140 măsuri de grîu „pe plată viitoare“.

–          1745, 29 iunie: unui neguţător de grâu, grec, din Lugoj, pe lîngă unul din Ciacova, li s-au închis hambarele din cauza negoţului clandestin făcut. Numele lor era Şifco Cosmar şi Iorghi Şafu. Martori: doi turci de la târgul săptămânal. Astfel cei doi greci au fost arestaţi.

–          1745, 24 octombrie: administraţia Ciacovei întreabă administraţia Banatului cum să procedeze pe viitor, datorită faptului că mai multi neguţători turci au făcut vînzare „a la minuta“ proferând chiar şi ameninţări.

–          1746, 10 februarie: administraţia Banatului trimite ordin administraţiei Ciacovei să construiască „casa administrativă“.

–          1748, 20 mai: administraţia Banatului trimite ordin administraţiei Ciacovei să ia măsuri şi să-l avertizeze pe „cambiaturistul“ din Jebel să se comporte omeneşte cu nevasta sa. În caz de repetare a plîngerilor, va fi silit de lege să „umble blând“ cu ea.

*

–          1751, 16 februarie: administraţia Ciacovei raportează administraţiei Banatului că pe teritoriul târgului Ciacova se află 41 de birturi, care pot fi reduse la 20.

–          1752, 10 martie: administraţia Banatului cere de la administraţia Ciacovei să pună la dispoziţie pentru lucrările la fortificaţiile cetăţii Ciacova 100 de bărbaţi săptămânal.

–          1752, 18 iulie: administraţia Ciacovei raportează administraţie Banatului că în loc de 100 de bărbaţi săptămînal se cer 200. Dar roagă ca până după recoltare să nu se ia mai mulţi, lipsind braţele de munca.

–          1752, 3 august: administraţia Banatului cere pe ton sever să nu se mai întâmple ca bărbaţii necesari la fortificaţii să nu apară la muncă în număr de 100 pe săptămîna. Şi că pe viitor să fie puşi la dispoziţie săptămânal „cu 40-50 bărbaţi mai mult de 100“.

–          1752, 20 noiembrie: administraţia Banatului atrage atenţia administraţiei Ciacovei că zeciuiala pe tutun se ia numai pentru tutunul de pe câmp, dar nu şi pentru cel din grădina proprie.

–          1753, 22 ianuarie: administraţia Banatului trimite ordin administraţiei Ciacovei să bage trei săptămâni la arest pe cei vinovaţi – din Jebel – de arderea a trei leşuri scoase din mormintele lor, pe motiv că ar fi fost (vîrcolaci“ (vampiri).

–          1753, 7 februarie: administraţia Ciacovei anunţă administraţia Banatului că cneazul din Stamora (română) le-a adus la cunostiinţă faptul că la Stamora s-au încartiruit vampiri.

–          1753, 13 februarie: administraţia Ciacovei arată că în localitatea Vermeş „graseiază“ „vârcolacii“ (vampirii).

 

-1739 sau 1741 în Ciacova se naşte marele scriitor  iluminist sârb Dositei Obradovici.

15 august 1771 se sfinţeşte Biserica Ortodoxă sârbă din localitate. Situată pe strada Dositej Obradovici, nr. 77, a fost construită între anii 1764-1766 sau, cel mai probabil, între 1768-1771, pe locul sau, mai posibil, lângă un edificiu de cult ortodox mai vechi, dar de dimensiuni mult mai modeste, care a existat în mod sigur în Ciacova. În acest sens , Dositej Obradovici pomeneşte în amintirile sale de existenţa unul lăcaş de cult ortodox, folosit atât de sârbi, cât şi de români, construit înainte de 1700. Având probabil orientarea nord-sud, urmele ei aşteaptă să fie descoperite, în curtea bisericii actuale. Aflată în mijlocul unui vechi cimitir, biserica a fost sfinţită în anul 1771, în prezenţa episcopului ortodox de Timişoara, fiind ctitorită de Gheorghe Karagici, al cărui tablou se poate vedea la intrarea în naos, în partea dreaptă.

Aparţinând stilului baroc, construită sub forma unei nave în cruce bizantină, cu dimensiunile 36 m lungime, 11,20 m lăţime şi 10 m înălţime, la care se adaugă înălţimea acoperişului de circa 7 m, biserica a fost, în momentul zidirii sale, cel mai frumos monument de acest gen din Banat, neegalat în măreţie până astăzi. Zidurile, care ating la bază grosimea de 1,80 m, sunt construite din cărămidă arsă de foarte bună calitate, iar turnul, împreună cu turla din cupru sub formă de ceapă, globul înalt de 1 m şi crucea, înaltă de 2,50 m, suflate cu aur, are înălţimea totală de 28 m. Turla bisericii a fost realizată în anul 1892, iar cele trei clopote actuale au fost turnate în anul 1935. Interiorul edificiului este pavat cu cărămidă arsă, iar pictura interioară a bisericii, opera cunoscutului pictor sârb Stevan Alexici, a fost finalizată în anul 1908. Aceasta surprinde printr-un pronunţat realism, eliberată total de hieratismul picturii bisericeşti bizantine, dar şi prin forţa expresiei şi prin extraordinara redare a detaliilor anatomice. De o deosebită frumuseţe şi valoare artistică sunt reprezentarea lui „Dumnezeu în slavă”, înconjurat de cei patru evanghelişti, din centrul bolţii,  care acoperă nava bisericii, scenă extrem de rară, dacă nu unică în bisericile din România, dar şi scenele „Răstignirii” şi „Coborârii de pe Cruce” a lui Iisus, din faţa altarului, care impresionează prin durerea şi dramatismul pe care le degajă. De o valoare inestimabilă este iconostasul din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, sculptat de Dimitrie Popovici şi pictat de renumitul pictor bănăţean Nedelcu Popovici, distrus, din păcate, în proporţie de 40 %,  de un incendiu, în aprilie 2004.

Importanţa acestei biserici este dovedită de prezenţa amvonului cu trei trepte,  lăcaşul posedând ca zestre cultural-artistică icoane de mare valoare din secolele  al XVIII-lea şi al XIX-lea, un baldachin din 1902 , element decorativ deosebit, neobişnuit în bisericile ortodoxe, scăpat ca prin minune din incendiul din 2004, dar şi un steag de mătase al „Reuniunii de cântări” din localitate. În curtea bisericii se pot vedea încă două monumente funerare cu inscripţii în slavonă, din 1811 şi 1829, dar şi o cruce mare din marmură, din secolul al XVIII-lea.

 

-1770 – prinţul moştenitor al Austriei, Josif al II-lea înnoptează în Ciacova.

-6 iunie 1778 – Banatul trece sub jurisdicţia coroanei regale a Ungariei.

-1780 – se înfiinţeaza Comunitatea Evreiască din Ciacova.

-1795 – înfiinţarea şi sfiinţirea primei farmacii în Ciacova: „La Sfânta Treime“, a noua din Banat.

 

1780 – În cartea sa „Geografia regatului Ungariei“ Karl Gottlieb von Windisch descrie localitatea după cum urmează:

„CSAKOVA sau CSAKOVAR, o localitate frumoasă şi plăcută, în care obişnuia generalul imperial Mercy să şadă de mai multe ori. În anul 1738 această localitate a fost, împreună cu împrejurimile, devastată de turci.“

-1783 – În Ciacova existau 452 de case, dintre care 326 case ţărăneşti şi 126 case de zilieri.

-1786 – Matthias Korabinsky scrie:

„TSCHAKOWA în Banat are o cazarmă impunătoare de cavalerie pe malul Timişului.“

-1793 – Din cauza unei certe între „Administraţia Camerală Timişană“ şi „Comitatul Timiş“ din cauza unei suprafeţe de 4 jugăre a cazărmii, aşa-numita „magazie (depozit) de fân“, a trebuit să intervină cele mai înalte personaje din Imperiu. Majestatea Sa, Împaratul şi Regele Francisc II, dupa el contele von Orczy, preşedintele Camerei Ungariei, conţii de Hadik, Stetzner, Schönstein, Weisinger şi alţii. Inginerul Klingelstein a fost pus să facă o schiţă exactă (plan) a părţii germane din CSAKOVA.

(Acest plan există în arhivele atât regale maghiare cât şi imperiale austriece, indicând exact străzile şi casele Ciacovei, partea locuită de germani, inclusiv locul exact cât şi suprafeţele amănunţite ale teritoriului militar din localitate – n.t.).

Din păcate nu s-a putut găsi niciunde un plan exact al întregii localităţi CSAKOVA al acelei vremi.

-1794 – Din acest an, CSAKOWA a avut casele numerotate în ordine cronologică de la nr. 1 la nr. 509, deci avea per total 509 suprafeţe de casă (plaţuri – n.t.) Localitatea era pe acea vreme împărţită din punct de vedere administrativ în trei părţi:

-o parte românească cu 117 plaţuri,

-o parte sârbească cu 263  plaţuri,

-o parte germană cu 103 plaţuri.

-1796 – Într-o carte despre monumentele Ungariei este menţionată localitatea CSAKOVA cu „turnul ei din cărămidă arsă, rest al unei cetăţi, şi casele neguţătorilor greci cu stâlpi – din Piaţa Mare“.

 



[1] Săpături arheologice efectuate de Al. Rădulescu, în campaniile din 2001 şi 2006, inedite. Vezi Al. Rădulescu, Săpături arheologice ale şantierului şcoală la donjonul medieval de la Ciacova, SIB, 23-24-25, 1999-2001, p. 325-326.

[2] T. O. Gheorghiu, op. cit., p. 74-75.

[3] Ibidem. Pentru problemele legate de cetate medievală a Timişoarei, vezi : I. Munteanu, R. Munteanu, Timişoara, monografie, Timişoara, 2002, p. 167-168; M. Opriş,  Timişoara. Mică monografie urbanistică, Bucureşti, 1987, p. 17-18; Johann N. Preyer, Monografia oraşului liber crăiesc Timişoara, Timişoara, 1995, passim; M. Guboglu, Călătoria lui Evlya Celebi efendi în Banat, SIB, 2, p. 39.

[4] M. Guboglu, op. cit., p. 52-53.

[5] Ibidem, p. 43-44.

[6] Th. N. Trâpcea, op. cit., p. 66.

 

Bibliografie :

  1. Borovszki, Samu, Temes varmegye, Budapest, 1912.
  2. Gheorghiu, Teodor Octavian, Arhitectura medievală de apărare din România, Bucureşti, 1985.
  3. Merschdorf, Wilhelm Josef, Tschakowa – Marktgemeinde im Banat – Monographie und Heimatbuch.
  4. Rădulescu, Alexandru; Pinca, Răzvan, Săpături arheologice ale şantierului şcoală de la donjonul medieval de la Ciacova (jud. Timiş), în SIB, 23-24-25, 1999-2001,

p.325-327.

5.  Rusu, Adrian Andrei, Castelarea carpatică, Cluj-Napoca, 2005.

6.  Săcară, Nicolae, Turnul medieval de la Ciacova, în Tibiscus, 1, 1971, p.157-172.

7.    Seculici, Bogdan,  Unele consideraţii privind donjonul medieval de la Ciacova (jud. Timiş),  în SIB, 30-31, 2006-2007.

8.    Stoicescu, Nicolae, Bibliografia localităţilor şi monumentelor medievale din Banat, Timişoara, 1973.

9. Trâpcea, Theodor, Nicolae, Despre unele cetăţi medievale din Banat, SIB, 1, 1969, p.23-82.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.