Stema Liceului Teoretic Alexandru Mocioni Ciacova - Violet Galben

Continuator al frumoasei, bogatei şi îndelungatei tradiţii a învăţământului ciacovean, ante şi interbelic, în special al Gimnaziului „Alexandru Mocioni”, Liceul Teoretic Ciacova a luat fiinţă în anul şcolar 1956-1957, cu prim clasă selectată în primăvara şi toamna anului 1956, avându-l ca director pe prof. Rista Popovici. Profesor de limba română, originar din localitatea Chesinţ, jud. Arad, dl. Rista Popovici încă trăieşte, ajuns la aproape 92 de ani, locuind actualmente în Timişoara.
Primii absolvenţi ai liceului au fost promoţia 1959-1960, formată din 39 de elevi, dintre care 18 băieţi şi 21 de fete, 12 din Ciacova şi 27 din localităţile înconjurătoare. În urma demisiei, din motive personale, a prof. Rista Popovici, care este numit inspector de zona, din anul şcolar 1957-1958 director al liceului va fi numit prof. Trifu Petcu, din Tolvădia, dascăl de limba română şi istorie, pedagog prin vocaţie, istoric şi cărturar, , cel care a fost, de fapt, ctitorul şi părintele acestui liceu.

Perioada de 19 ani, din 1957 şi până în 1976, cât timp a fost director prof. Petcu, se suprapune primei etape de existenţă, dar şi de maximă înflorire a Liceului Teoretic. Pornind la drum cu multă ambiţie, dăruire totală şi pricepere, având alături un corp profesoral devotat şi foarte bine pregătit, elevi disciplinaţi şi temeinic educaţi, Trifu Petcu a reuşit să formeze la Ciacova un liceu de elită în judeţul Timiş, cu nimic inferior marilor licee ale Timişoarei.

Astfel, din anul şcolar 1966-1967, liceul va avea două clase paralele de liceu, reală şi umană, devenind astfel liceu real-umanist. Însă, probabil cea mai importantă realizare, neegalată până astazi, o constituie construcţiile, zvelte şi trainice, rămase în picioare până acum : clădirea cu etaj a gimnaziului, prima zidită, în ordine cronologică, o sală de sport, inexistentă în mediul rural, la acea vreme şi până foarte de curând în zilele noastre, pe tot teritoriul judeţului Timiş, construită între 1967-1969, o sală festivă cu 400 de locuri, dotată special pentru spectacole de teatru şi de operă, dar şi internatul de tip cămin studenţesc, cu patru nivele şi camere de 2-4 paturi, realizat între 1972-1975, de asemenea unicat în şcolile României acelui timp.

Deşi pare incredibil astăzi, când proiectele şi fondurile structurale europene sunt la ordinea zilei, toate aceste edificii, a căror trăinicie este dovedită de faptul că la cutremurele din 1991 n-au suferit nici măcar o fisură (!), au fost construite din fonduri proprii, obţinute în special de pe urma muncii voluntare a elevilor, care au lucrat efectiv, cot la cot cu părinţii lor şi cu cadrele didactice, la realizarea acestor zidiri, avându-se însă şi sprijinul deplin al autorităţilor locale.

Demn de remarcat este şi faptul că Ciacova a fost, între 1970 şi 1975, singura localitate din mediul rural care a avut contract cu Opera Română din Timişoara, încheiat de conducerea liceului , pentru o stagiune permanentă. Cabinetele de matematică, dispus sub formă de amfiteatru, ca la universitate, fizică, chimie, limbi străine, istorie şi în special cel de bilogie, o copie la scară mai redusă a secţiei de Ştiinţe Naturale a Muzeului Banatului din Timişoara, cuprinzând specii foarte rare, împăiate, de păsări şi mamifere, erau dotate cu aparatura şi instrumentele didactice cele mai moderne ale vremii!

Este, de asemenea, perioada în care au funcţionat diverse cercuri şcolare, corul liceului, echipe de teatru, fotbal, volei, handbal, Liceul Teoretic Ciacova fiind o instituţie şcolară la care, ani de-a rândul, numeroşi studenţi ai Universităţii din Timişoara şi-au efectuat practica pedagogică de specialitate.

Dintre dascălii care au slujit la acest liceu, până în anul 1990, profesori şi învăţători, adevărate modele de profesionalism, merită amintiţi: Trifu Petcu, Florica Petcu, Rista Popvici, Nicolaus Doggendorf, Livia Nicoară, Ion Vlăduţiu, Vasile Rebigea, Irma Terezia Seculici, bunica mea, Ioan Ştefi, Maria Cotta, Tiberiu Itineanţu, Pavel Romaniţan, Ştefan Koncz, Tereza Koncz, Nicolae Stoica, Martha Stoica, Nada Mandae, Ionel Dunea, Stela Dunea, Pavel Dippong, Tausch Edith, Elena Degel, Aliman Iudith, Ana Nemetz Schauberger, Kovacs Florica, Aurel Bosica, regretatul Ioan Popa, Lucia Popa, Darinca Giotină, Luminiţa Măgăran, regretatul Anghel Măgăran, Neghina Ion, Neghina Iuliana, Weinschrott Stefan, şi mulţi alţii, pe care doar spaţiul redus ne împiedică să nu îi amintim, cu toţii aducându-şi contribuţia la bunul renume al şcolii ciacovene!

Demn de remarcat ca in aceasta perioada a functionat ca profesor de educatie fizica la Liceul Teoretic, doamna Ana Nemetz-Schauberger, castigatoare in anul 1962, cu echipa nationala de handbal feminin a Romaniei, a unicului titlu mondial din istoria acestui sport la noi! De multe ori, dupa ce isi termina programul de la scoala, la care se dedica trup si suflet, cu mult profesionalism, pleca direct la Timisoara sau chiar la Bucuresti, pentru antrenamente si meciuri la echipa nationala a Romaniei, a carei capitan a si fost!

Această perioadă benefică a continuat până în anul şcolar 1976-1977, absolvind liceul 702 elevi, dintre care 280 băieţi şi 422 fete, 239 ciacoveni şi 463 din alte localităţi, 531 români, 104 germani, 32 sârbi, 30 maghiari. După absolvire, 122 au urmat studii universitare, 130 studii politehnice, 40 medicina, 5 dreptul, 180 şcoli postliceale, 19 studii economice superioare. Pentru că numărul celor care s-au afirmat în domeniile în care au activat este mare, spaţiul redacţional redus, dar şi din dorinţa de a nu omite pe cineva, vom evita sa amintim nume ale unor absolvenţi ai liceului.

Din pacate, in anul 1976, domnul profesor Petcu Trifu a fost obligat sa isi prezinte demisia din functia de director, din cauza complotului unor indivizi mult prea invidiosi pe realizarile domniei-sale, dar ramane una dintre cele mai importante personalitati care si-au adus o contributie majora la propasirea materiala si spirituala a invatamantului ciacovean, cu care practic s-a identificat in perioada directoratului sau, motiv pentru care, noi, cei de astazi, ar trebui sa-i ridicam cel putin o statuie!

Din păcate, în anul 1977, din caza politicii educaţionale a vremii, activitatea liecului a încetat, în mod oficial, acesta transformându-se în Şcoală generală cu 10 clase obligatorii, păstrându-şi întreaga zestre şi întregul colectiv didactic. Din fericire, neoficial, acest lucru s-a petrecut doar pe hârtie, pentru că activitatea liceală a continuat, sub forma claselor de seral, între anii 1983-1993, terminând liceul seral trei promoţii de absolvenţi : 1985-1986-17 absolvenţi, 1989-1990-20 absolvenţi, 1992-1993-21 absolvenţi.

Imediat după Revoluţia din 1989, din anul şcolar 1990-1991, sub conducerea prof. Anghel Măgăran, Liceul Teoretic s-a reînfiinţat, în mod oficial, având profil real, matematică-fizică, primind, nu după multă vreme, numele de Liceul „Alexandru Mocioni”, pe care îl poartă şi astăzi. Din anul şcolar 2001-2002, liceul va avea din nou două clase paralele, matematică-informatică şi filologie. La conducerea liceului, de la înfiinţare şi până astăzi, s-au aflat : prof. Rista Popovici (1956-1957), prof. Trifu Petcu (1957-1976), prof. Ionel Dunea (1976-1979), prof. Kovacs Florica (1979-1989), prof. Anghel Măgăran (1989-1999) , prof. dr. Petrişor Dorin Treta ( 1999-2012) in mandatul caruia liceul cunoaşte o nouă etapă de renaştere şi înflorire!

 

Prof. Bogdan Seculici, absolvent în anul 2002 al Liceului Teoretic Ciacova,
profesor la Liceul Teoretic „Alexandru Mocioni” Ciacova

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.