Numarul 1 – Decembrie 2024

Cu mare bucurie în suflete dăm startul unui proiect care pentru noi reprezintă un vis devenit realitate, lansarea primei ediții a revistei Liceului Teoretic “Alexandru Mocioni” Ciacova. Noi, întregul colectiv al școlii, am pus mult suflet în acest proiect, pentru ca dumneavoastră să aveți oportunitatea de a descoperi cât de talentați suntem.

Conștientizând cât de important este ca elevii să fie încurajați de la o vârstă cât mai fragedă, ne-am propus ca revista noastră să se adreseze tuturor copiilor, indiferent de vârstă. Și cum fiecare dintre noi are câte un talent mai mult sau mai puțin ascuns, ne-am gândit să includem materiale din toate domeniile. Așadar, veți putea descoperi aici mici genii literare, artiști plastici, jurnaliști în devenire, actori, artiști ai muzicii sau ai dansului și mulți alții. Fiecare va încerca să își exerseze la maximum talentul, pentru ca dumnevoastră să vă puteți delecta cu rodul muncii întreprinse cu atâta trudă de acești copii extraordinari.

Dragi cititori, nu vrem să vă mai ținem pe jar, așa că vă învităm să parcurgeți materialele pregătite de noi cu atâta trudă, încât să așteptați cu nerăbdare lansarea edițiilor viitoare.


Numarul 2 – Februarie 2025

Cu ocazia zilei de 1 Decembrie, elevii Liceului Teoretic „Alexandru Mocioni” au organizat un concurs dedicat Zilei Naționalea României. Astfel, Consiliul Elevilor a organizat o activitate tematică intitulată Cultură în tricolor. Activitatea a constat într-un concurs de cultură generală, organizat pe nivele, respectiv gimnaziu și liceu.

În perioada 16-20 decembrie 2024, la Liceul Teoretic „Alexandru Mocioni” s-a desfășurat „Școala altfel”, program național al cărui scop este să contribuie la dezvoltarea competenței de învățare, dar și a abilităților socio-emoționale în rândul elevilor. Astfel, liceul nostru, împreună cu structurile arondate, a organizat o serie de activități specifice, menite să promoveze dezvoltarea elevilor, creativitatea, dar și capacitatea de a colabora.

Pentru mai multe, vă învităm să parcurgeți materialele pregătite de noi cu atâta trudă, încât să așteptați cu nerăbdare lansarea edițiilor viitoare.


Numărul 3 – Iunie 2025

Activităţi de Ziua internaţională a cititului împreună şi de Ziua naţională a Lecturii, desfăşurate în luna februarie.

Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii, sărbătorită pe data de 8 Martie, preșcolarii de la grupa Albinuțelor și cei de la grupa Buburuzelor, din cadrul Grădiniței Ciacova, sub atenta îndrumare a doamnelor educatoare Albu Florentina, Kuhn Mihaela și Hosu Cristina, au luat străzile localităţii noastre la pas, oferind câte o floare şi câte o îmbrăţişare fiecărei femei întâlnite.

În data de 28 martie 2025, școala noastră a găzduit Ziua Porților Deschise, un eveniment devenit deja o frumoasă tradiție, menit să aducă mai aproape comunitatea de activitatea educațională desfășurată zi de zi în Liceul Teoretic ,,Alexandru Mocioni,, Ciacova. Evenimentul a fost adresat atât viitorilor școlari, cât și părinților, oferind informații utile și activități menite să faciliteze tranziția către clasa pregătitoare.

Pentru mai multe, vă învităm să parcurgeți materialele pregătite de noi cu atâta trudă, încât să așteptați cu nerăbdare lansarea edițiilor viitoare.