Lista copiilor admişi după Etapa I – Înscriere grădiniţă

Modul de organizare a înscrierii (conform Ordinul ME 4018 din 15.03.2024):

(3) Criteriile generale de departajare care se aplică în situația prevăzută la alin. (1) pentru nivelul preșcolar sunt următoarele:

a) copilul are vârsta de 4 sau 5 ani împliniți la data de 1 septembrie;

b) domiciliul copilului/reședința/locul de muncă al unuia dintre părinți/al reprezentantului legal este situat în apropierea unității de învățământ unde părintele/reprezentantul legal depune cererea-tip de înscriere;

c) cel puțin unul dintre părinți/reprezentantul legal al copilului urmează o formă de învățământ la zi;

d) existența unui document care dovedește că beneficiază de tutelă sau de o măsură de protecție specială stabilită în condițiile Legii nr. 272/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

e) existența unui document care dovedește că este în grija unui singur părinte (familie monoparentală)/existența unui document care dovedește că părintele/reprezentantul legal al copilului are 3 sau mai mulți copii (familie numeroasă);

f) ambii părinți/părintele unic/reprezentantul legal ai/al copilului lucrează sau cel puțin unul dintre ei se încadrează în una dintre situațiile:

(i) pensionat în conformitate cu prevederile legale;

(ii) cu certificat de handicap;

(iii) șomer, în căutarea unui loc de muncă, cu documente doveditoare de la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă;

g) existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului și/sau a certificatului de orientare școlară și profesională eliberat de CJRAE/CMBRAE;

h) existența unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învățământ respectivă, în anul școlar pentru care se face înscrierea.

(4) Unitățile de învățământ cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar cu program prelungit se adresează cu prioritate părinților care lucrează și, în acest sens, ambii părinți vor depune la dosarul de înscriere adeverințe de angajat.

(6) În cazul în care numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul de locuri libere, repartizarea copiilor în învățământul antepreșcolar/preșcolar se face în ordinea descrescătoare a numărului de criterii generale de departajare cumulate de către fiecare copil: se repartizează la început copiii care îndeplinesc cele mai multe dintre criteriile menționate la alin. (2) sau (3) și, apoi, în ordine, copiii care îndeplinesc patru, trei dintre criterii, două sau doar unul dintre criteriile menționate la alin. (2)/alin. (3).

(7) În caz de egalitate pe ultimele locuri, pentru copiii care îndeplinesc același număr de criterii generale de departajare se va lua în considerare ordinea criteriilor menționate la alin. (2)/alin. (3).


GPP CIACOVA – GRUPA MICĂ PROGRAM PRELUNGIT (6 LOCURI DISPONIBILE)
Locul obţinutNumăr criterii generale de departajare îndepliniteVârsta la data de 31.08.2024Distanta domiciliu/resedinta – grădiniţăCodulAdmis prima opţiune
DA/NU
133A 10L 6Z LTAM030DA
233A 8L LTAM011DA
333A 1L 27Z LTAM016DA
433A 21Z LTAM015DA
523A 8L 9Z90 mLTAM014****DA
623A 5Z700 mLTAM003****DA
723A 1L950 mLTAM018****NU
823A 19Z1400 mLTAM037****NU
933A 11L 16Z LTAM004*NU
1012A 5L LTAM020***NU
1112A 10L 22Z LTAM029***NU
1214A 3Z LTAM013**NU

*LTAM004 – lipsa adeverinţă loc de muncă tată

**LTAM013 – lipsa adeverinţă ambii părinţi

***LTAM020 şi LTAM029 – participă în perioada de ajustări – vârsta sub 3 ani (19 – 29 august)

****LTAM014/LTAM003/LTAM018/LTAM037 au avut toţi acelaşi număr de criterii generale iar departajarea s-a făcut conform Art. 11, al. (7), Cap. II, OME nr. 4018/2024 ( (7) În caz de egalitate pe ultimele locuri, pentru copiii care îndeplinesc același număr de criterii generale de departajare se va lua în considerare ordinea criteriilor menționate la alin. (2)/alin. (3). – distanţa de la domiciliu/reşedinţă faţă de unitatea de învăţământ (grădiniţă), cu menţiunea că distanţele s-au calculat cu aplicaţia informatică Google Maps de la domiciliul/reşedinţa solicitantului până la sediul Grădiniţei PP Ciacova))


GPP CIACOVA – GRUPA MICĂ PROGRAM NORMAL (21 LOCURI DISPONIBILE)
Locul obţinutNumăr criterii generale de departajare îndepliniteVârsta la data de 31.08.2024CodulAdmis prima opţiune
133A 4L 6ZLTAM025DA
224A 2L 1ZLTAM002DA
323A 8L 27ZLTAM040DA
413A 10L 1ZLTAM001DA
513A 10LLTAM017DA
613A 1L 3ZLTAM009DA
732A 11L 16ZLTAM021*NU

*LTAM021 – participă în perioada de ajustări – vârsta sub 3 ani (19 – 29 august)


GPP CIACOVA – GRUPA MIJLOCIE PROGRAM NORMAL (5 LOCURI DISPONIBILE)
Locul obţinutNumăr criterii generale de departajare îndepliniteVârsta la data de 31.08.2024CodulAdmis prima opţiune
135A 4L 5ZLTAM039DA
235A 17ZLTAM005DA
334A 3L 2ZLTAM012DA
424A 5L 9ZLTAM023DA

GPP CIACOVA – GRUPA MARE PROGRAM NORMAL (1 LOC DISPONIBIL)
Locul obţinutNumăr criterii generale de departajare îndepliniteVârsta la data de 31.08.2024CodulAdmis prima opţiune
125A 10L 15ZLTAM022DA

GPP CIACOVA – GRUPA MARE PROGRAM PRELUNGIT (6 LOCURI DISPONIBILE)
Locul obţinutNumăr criterii generale de departajare îndepliniteVârsta la data de 31.08.2024CodulAdmis prima opţiune
144A 11L 15ZLTAM008DA
234A 11L 15ZLTAM031DA
333A 6L 6ZLTAM007DA

GPN CEBZA – GRUPA MICA PROGRAM NORMAL (4 LOCURI DISPONIBILE)
Locul obţinutNumăr criterii generale de departajare îndepliniteVârsta la data de 31.08.2024CodulAdmis prima opţiune
123A 1L 22ZLTAM042DA
213A 9L 25ZLTAM019DA
313A 4L 24ZLTAM032DA
412A 10L 24ZLTAM036*NU

*LTAM036 – participă în perioada de ajustări – vârsta sub 3 ani (19 – 29 august)


GPN MACEDONIA – GRUPA MICA PROGRAM NORMAL (5 LOCURI DISPONIBILE)
Locul obţinutNumăr criterii generale de departajare îndepliniteVârsta la data de 31.08.2024CodulAdmis prima opţiune
113A 4L 7ZLTAM038DA
213A 2L 15ZLTAM033DA
313A 2L 15ZLTAM034DA
413A 10ZLTAM028DA

GPN OBAD – GRUPA MICĂ PROGRAM NORMAL (7 LOCURI DISPONIBILE)
Locul obţinutNumăr criterii generale de departajare îndepliniteVârsta la data de 31.08.2024CodulAdmis prima opţiune
113A 5LLTAM041DA
213A 2L 17ZLTAM035DA
322A 9L 13ZLTAM027*NU
422A 9L 1ZLTAM026*NU

*LTAM026 şi LTAM027 – participă în perioada de ajustări – vârsta sub 3 ani (19 – 29 august)


GPN PETROMAN – GRUPA MICA PROGRAM NORMAL (3 LOCURI DISPONIBILE)
Locul obţinutNumăr criterii generale de departajare îndepliniteVârsta la data de 31.08.2024CodulAdmis prima opţiune
123A 11L 6ZLTAM043DA
213A 7L 12ZLTAM024DA
313A 1L 25ZLTAM010DA
412A 6L 15ZLTAM006*NU

*LTAM006 – participă în perioada de ajustări – vârsta sub 3 ani (19 – 29 august)


GPP CIACOVA – GRUPA MICĂ PROGRAM NORMAL (21 LOCURI DISPONIBILE)
Locul obţinutNumăr criterii generale de departajare îndepliniteVârsta la data de 31.08.2024CodulAdmis A doua opţiune
133A 11L 16ZLTAM004DA
224A 3ZLTAM013DA
323A 1LLTAM018DA
423A 19ZLTAM037DA



Mai multe informaţii despre procesul de înscriere la Grădiniţă puteţi găsi aici:
ÎNSCRIERE GRĂDINIŢĂ


Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.